Telefon: 004 0236 466798 | E-mail: emanuel.galati@gmail.com | Adresa: Str. Morilor nr. 160-162, Galati, 800305, Romania

Biserica Crestina Emanuel Galati

Laudă și închinare

Laudă și închinare

Piesă teatru

Piesă teatru

Parinți și copii

Parinți și copii

Școala duminicală copii

Școala duminicală copii

Evanghelizare

Evanghelizare

Grup mic

Grup mic

Școala duminicală copii

Școala duminicală copii

Colinde de Crăciun

Colinde de Crăciun

Misiune India

Misiune India

Slujbă publică

Slujbă publică

Viziunea noastră

O comunitate de credincioși maturi în Hristos și cu impoact în societate.

Misiunea noastră

Evanghelizarea orasului, folosind metode relevante, maturizarea credinciosilor in grupe mici, ceea ce va face din biserica un centru de evanghelizare si echipare. Echipare pentru lucrarea din oras, judet si zona de sud-est a tarii in vederea plantarii de noi biserici.

Valorile noastre

  • Fidelitatea Scripturală
  • Cristocentrarea
  • Integritatea morală în toate aspectele şi activităţile vieţii, cum ar fi: puritatea sexuală înainte de căsătorie, fildelitatea faţă de partener, abstinenţa faţă de alcool, droguri, tutun, îmbrăcăminte decentă, afaceri, muncă
  • Lucrul în echipă şi conducerea în echipă
  • Ucenicia / Grupele mici
  • Membralitatea în biserica locală
  • Familia
  • Manifestarea darurilor spirituale şi slujirea orientată pe daruri
  • Primordialitatea relaţiei versus lucrare: intimitatea cu Dumnezeu, armonia în familie, armonia între membrii bisericii
  • Caracter
  • Evanghelizarea

Crezul nostru

Cred într-un singur Dumnezeu și Tatăl Atotputernic; Creator al cerului și al pământului, și al tuturor lucrurilor vizibile și invizibile.

Și într-un singur Domn Isus Cristos, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toate lumile, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Însuși Dumnezeu din Însuși Dumnezeu, născut, nu făcut, fiind de aceeași substanță cu Tatăl; prin care au fost făcute toate lucrurile; care a coborât din cer, pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră, și a fost întrupat de Duhul Sfânt prin Fecioara Maria, și a fost făcut om; și a fost crucificat pentru noi sub Pilat din Pont; El a suferit și a fost îngropat; a treia zi a înviat, după Scripturi; S-a înălțat la cer, și șade la dreapta Tatălui; El va veni din nou, cu glorie, ca să judece pe cei vii și pe cei morți; a cărui împărăție este fără sfârșit.

Și în Duhul Sfânt, Domnul și Dătătorul Vieții; care iese de la Tatăl și de la Fiul; căruia, împreună cu Tatăl și cu Fiul, I se aduce închinare și este glorificat; care a vorbit prin Profeți.

Și o singură Biserică Sfântă Universală și Apostolică.

Recunosc un singur Botez care este spre iertarea păcatelor; și aștept după învierea din morți, și viața în lumea viitoare.

Amin.

Strategia noastră

În învăţătura lui Isus şi a apostolilor, evanghelizarea nu a fost un scop în sine, ci ea este văzută ca începutul a ceea ce mai târziu ar trebui să continue şi anume ucenicizarea. Ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu nu putem să nu facem din echiparea spirituală a fiecărui credincios în parte, prioritatea noastră: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici … şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit." (Matei 28:19-20)

Sarcina de echipare pentru biserica noastră constă în asigurarea maturităţii pentru toţi credincioşii, ceea ce înseamnă: creştere în caracter, cunoştinţă şi îndemânări. Din acest punct de vedere, biserica trebuie văzută ca un centru de echipare (instruire). Atunci când dorim ca biserica să devină centru de echipare trebuie sã urmãm modelul lui Isus. Procesul echipãrii în lucrarea lui Isus are patru faze:

Faza 1. Vino şi vezi (Ioan 1:39-4:46)
Faza 2. Vino şi urmează-Mă (Matei 4:18-22; Marcu 1:16-20)
Faza 3. Vino şi fii cu Mine (Marcu 3:13-14; Luca 6:13)
Faza 4. Rămâi cu Mine şi mergi şi fă ucenici. (Matei 28:19-20)

Aceste patru faze ar putea fi ilustrate în viaţa Mântuitorului prin următoarele diagrame:

Strategie BCE Strategie BCE

In tot acest proces noi folosim ca metode grupurile:

Grupul deschis este un grup de credincioşi şi necredincioşi între 4 şi 14 persoane, care se întâlneşte regulat în case. În acest grup se va face evanghelizare prin relaţii, hrănire spirituală şi se va iniţia ucenicizarea. Aceste grupe nu sunt de studiu biblic şi nici simple grupe de părtăşie, ci se vor urmări cele trei ţinte: evanghelizare, învăţătură (hrănire spirituală) şi ucenicizare. Fiecare membru din biserică participă activ într-o grupă deschisă, oricine poate veni oricând, dar când grupul depăseşte 14 persoane se va produce multiplicarea. În grupă deschisă, fiecare lucrează pentru a aduce pe cel necredincios din starea de nemântuit, la starea de credincios (copil al lui Dumnezeu).

Grupul închis este grupul mic în care se asigură mediul cel mai favorabil procesului de ucenicizare. Grupul este în aşa fel constituit încât să facă posibil pentru creştinul mediu să devină un ucenic adevărat. Este grup închis deoarece grupul odată început nu mai poate primi membri pe parcurs.

Scurt istoric

Realizând nevoia de Dumnezeu a oamenilor copleşiţi de probleme şi lipsiţi de informaţie din oraşul său natal, Mihai Dumitraşcu a avut viziunea plantării unei biserici relevante în centrul Galaţiului, biserică în care accentul să fie pus pe o închinare contemporană, pe o predicare expozitivă, pe o guvernare biblică şi pe o filosofie de creştere bazată pe ucenicie şi grupe mici de părtăşie.

Deschidere BCE 1999
După o pregătire temeinică a unui nucleu de credincioşi maturi, decişi să păşească împreună în această aventură a credinţei, în 14 martie 1999 a avut loc prima adunare publică a Bisericii “Emanuel” desfăşurată în sala Ateneu de la Casa de Cultură a Sindicatelor, Galaţi.

Deschidere BCE 1999
Tot în anul 1999 a fost achiziţionat un teren în strada Morilor, pe care să se construiască clădirea bisericii.

Cort BCE 2002
Între 27 iunie 1999 şi 1 decembrie 2002 întâlnirile noii biserici s-au ţinut într-un cort special, amplasat pe terenul cumpărat.

Centru instruire BCE 2002
Pe 1 decembrie 2002 a fost inaugurat Centrul de Instruire din cadrul Bisericii “Emanuel”

În Martie 2009 am sărbătorit 10 ani de la prima adunare publică a Bisericii “Emanuel”.

Pană în dec 2010 toate întâlnirile s-au desfăşurat în cadrul Centrului de Instruire, serviciile de închinare duminicale desfăşurându-se pe două etaje.

În data de 5 decembrie 2010 s-a dat în folosință Sala Sanctuarului de la demisol.

Inaugurare denisol BCE 2010

Câteva mărturii

Nicolae Rotariu

“Slujesc acolo unde sunt chemat!” spune simplu şi clar „veteranul” Nicolae Rotariu, care s-a alăturat marii familii a lui Dumnezeu în anii 80 – „pe vremea persecuţiei bisericii” adaugă cu vocea lui domoală. Nu mulţi dintre noi eram atunci în lupta bisericii de a exista în vremuri de prigoană. Nu sunt puţini cei care au suferit atunci şi care ar putea scrie cărţi întregi despre experienţele lor. Acesta este unul dintre puţinele motivele pentru care Nicolae Rotariu este preţios pentru noi. Sunt mulţi anii în care, aşa cum declară cu scântei în ochi, dumnealui a slujit acolo unde a fost chemat: „cu tesla, cu fierăstrăul sau cu rugăciunea.” În clădirea în care ne întâlnim acum sunt stâlpi care poartă mărturia muncii lui. În adunarea de suflete din care facem parte sunt stâlpi ai rugăciunii şi credinţei aşa cum este dumnealui. Iar mărturia aceasta, venind din urmă cu mulţi ani va rămâne pentru anii care vor urma. Ţine de noi, cei care vom continua, să vedem şi să preţuim astfel de oameni.

Anca Nebunu

Anca Nebunu, 25 ani- Am trăit o viaţă zbuciumată, plină de trăiri intense şi de aşteptări neîmplinite. Şi simţeam lipsa lui Dumnezeu şi încercam să-L caut, dar numai în locurile nepotrivite. Chiar şi atunci, realizez acum privind în urmă la primii 18 ani de viaţă, am simţit protecţia Lui, chiar dacă eu eram departe de El.

În clasa a XII-a am fost invitată de Carmen Rădăcină la o seară de tineret, pe vremea când ne strângeam în cort. În seara aceea, câţiva tineri au pus în scenă piesa Maestrul Păpuşarilor, în care m-am regăsit. Am realizat atunci că pentru sufletul meu se ducea o luptă dar că eu eram cea care urma să decidă cine avea să fie stăpânul. Dumnezeu a continuat să îmi cerceteze inima, iar în tabăra de la Voroneţ din 2003, am „pierdut” în lupta cu El. I-am făcut loc în viaţa mea şi am devenit copilul Lui. Ce moment extraordinar! În prezent sunt învăţătoare la Şcoala Duminicală. Copiii printre care slujesc anul acesta, în 2010, au intrat în clasa a II-a.Lucrarea aceasta este grea, dar o fac prin binecuvântarea şi prezenţa Domnului. Fără El nu pot face nimic.

Chiriac Emil

Mă numesc Chiriac Emil şi am 64 de ani. Înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, viaţa mea era goală. Micile plăceri se găseau în vicii – alcoolul şi tutunul, lucruri pe care le vedeam ca fiind normale, pentru că le vedeam la toţi din jurul meu.

Acum 10 ani, venind la slujbele ţinute de Biserica „Emanuel” la Casa de Cultură a Sindicatelor, am ales să-mi predau viaţa în mâna Domnului. După ce L-am cunoscut cu adevarat pe Dumnezeu, viaţa mea s-a schimbat complet şi am reuşit să renunţ la lucrurile care altadată mă legau.

Vlad Marilyne Rebecca

Vlad Marilyne Rebecca s-a născut în 1968, în Strasbourg, Franţa ca evreică. Ca adult, Marilyne a avut funcţia de consilier juridic. Drumul ei s-a întâlnit cu drumul românului Pavel Vlad, cu care s-a căsătorit. În mai 2005, Marilyne şi Pavel s-au mutat în comuna Piscu, Galaţi pentru un an, o perioadă pe care o vroiau atunci de probă. În octombrie al aceluiaşi an, Marilyne a vizitat pentru prima dată Biserica „Emanuel” din Galaţi. Tot în aceeaşi lună a fost invitată de Pastorul Mihai Dumitraşcu să participe la o grupă de studiu. Marilyne a acceptat provocarea din dorinţa de a demonstra că Isus Hristos nu există, credinţa ei incluzând doar pe Dumnezeu ca Iehova la acel moment. „Dar încet, încet, Duhul Sfânt m-a convins de greşeala mea.” spune ea.

Botezul în apă s-a petrecut în 2006. În prezent, Marilyne slujeşte în cadrul unui grup de mijlocire început în septembrie, 2009. „ Acum trăiesc în fiecare zi într-o relaţie intimă cu Isus. Zi după zi, El mă transformă pentru gloria Lui. Şi…are mult de lucru cu mine!”

Baciu Daniela

Am venit la Biserica „Emanuel” după o campanie de evanghelizare la Casa de Cultură, unde am fost invitată de Marian şi Gabi Dumitraşcu, în luna martie 2005. M-am simţit de parcă am ajuns acasă. Trăisem o viaţă întreagă convinsă că sunt un om bun, moral, dar când am fost atinsă de Lumina lumii, de Domnul ISUS HRISTOS, am realizat că sunt o păcătoasă, plină de egoism şi răutate şi, cu toate acestea, Domnul mă iubeşte şi a murit pe cruce pentru mine.

Laurenţiu Pământ

Mă numesc Laurenţiu Pământ şi m-am născut pe 9.08. 1953. La 40 de ani, mi se părea că duc o viaţă normală, cu realizări multiple, cu succese, cu împliniri, concedii. Pentru mine, păcatul însemna să nu fur, să nu mint, să nu fac rău cuiva, în rest, totul era normal. Apoi situaţia s-a schimbat. Au venit necazurile, nemulţumirile, încercările, dezămăgirile, despărţirile, teama, lucruri care m-au determinat să-L caut pe Dumnezeu la anumite biserici şi mănastiri, la diverşi preoţi, stareţi, pustnici, exorcişti, pe toată aria României, la icoane şi moaşte făcătoare de minuni, cu acatiste pentru cei vii şi pentru cei morţi, cu lumânări, tămâie şi talismane, în cărţi de rugăciuni bisericeşti, oriunde auzeam că s-a făcut o minune.

Dar viaţa mea nu s-a schimbat în bine, din contra, problemele s-au accentuat. Într-o duminică dimineaţă am dat de emisiunea „Păstorul cel Bun”, care mi-a stârnit curiozitatea şi-am vrut să cunosc mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu. În timpul colaborării mele cu fratele Pîrvu Elisei am discutat despre viaţa creştină. Tot el m-a invitat la concertul de Crăciun, unde am venit cu soţia şi cu nepoţelul. Apoi Valeriu Mihai m-a invitat la biserică şi, de atunci, vin mereu. La început aveam impresia că la slujbe totul mi se adresa mie. Am urmat cursul de cateheză şi m-am botezat în vara anului 2009.

De când L-am cunoscut pe Dumnezeu, viaţa mea are alt sens, nu toate problemele mele au fost rezolvate, dar am încredere în Dumnezeu şi în promisiunile Lui. (Prov. 3:5-6). Trăiesc o viaţă mult mai liniştită, soluţiile le găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, căruia îi acord o mare importanţă. N-am de ce să mă tem: „El este cu mine, nu mă uit cu îngrijorare, El este Dumnezeul meu; El mă întăreşte, tot El îmi vine în ajutor. El mă sprijineşte cu dreapta Lui biruitoare”. (Isaia 41:10). Viaţa cu Isus Hristos este minunată.

Bogdan Moraru

La 28 de ani, Bogdan Moraru îşi trăieşte viaţa având răspunsul deplin la întrebarea:„Ce ar folosi unui om sã câstige toatã lumea, dacã si-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul sãu” Întrebat despre momentul când şi-a început umblarea cu Hristos, Bogdan îşi aduce aminte de perioada în care Dumnezeu îi atingea inima, conştientizându-l de nevoia lui supremă. Bogdan spune că Dumnezeu i s-a revelat chiar în cadrul unei slujbe din BisericaEmanuel. Ascultând cuvintele celui care împărtăşea, el a hotărât să dea înapoi Celui care îl crease ceea ce avea el mai scump – fiinţa lui. „Acum Îi mulţumesc în fiecare zi Domnului pentru că mi-a dat o nouă valoare, pentru că am un nou statut, de copil al Lui şi că nu mai traiesc pentru mine, ci pentru a face voia Lui” spune Bogdan. Întrebat ce înseamnă BisericaEmanuel pentru el, Bogdan răspunde fără ezitare: „Este locul în care Dumnezeu a ales ca eu să mă hrănesc din Cuvântul Lui, să învăţ să mă rog ca să pot ajunge un om matur în umblarea cu El. Mai ştiu că El are un plan cu fiecare dintre noi şi că nimic nu se întâmplă fără voia Lui. Faptul că sunt acum în Bisericaaceasta nu este o întâmplare. Simplu – e voia Lui. „ Ca orice dar frumos pe care sărbătoritul vrea să îl arate şi altora, Bogdan ar vrea ca şi alţii, ca mulţi alţii să poată să Îl cunoască pe acest Dumnezeu pe care L-a cunoscut el aici, şi să experimenteze pacea pe care o dă EL. Cu multă bucurie spunem de multe ori că Bisericalui Hristos e formată din suflete, ţinem cu scumpătate la valoarea relaţiei dintre noi. Dacă mulţi se adună în numele muzicii, poeziei, ideilor mai bune sau mai puţin bune, noi ne adunăm în numele Celui care ne-a creat şi ne-a mântuit lăsându-ne printre altele cu o valoare scumpă – aceea de a ne iubi unii pe alţii. Bogdan întăreşte ideea aceasta spunând că în BisericaEmanuel, el a găsit fraţi şi prieteni, trecând demult de la simplul salut politicos. Încercând să privească la ceea ce ar dori în zece ani pentru Biserica Emanuel, Bogdan spune: „Aş dori ca adevărul biblic, ce se proclamă aici să rămână curat şi peste zece ani. Aş dori ca libertatea spirituală să fie văzută şi înţeleasă numai prin filtrul Scripturii. Aş dori ca prin biserica noastră, fiecare suflet din Galaşi să ajungă să-L cunoască pe Isus Hristos ca Domn.” O ultimă întrebare din ceea ce am numit zâmbind „interviul” nostru dă ocazia celui care a ales să ne răspundă, să exprime un gând pe care nu a avut ocazia să îl exprime altcum. Iar Bogdan spune: „Mulţumesc fiecărui frate pentru acceptare. Pentru că m-au primit aşa cum sunt. Fie ca faţa Celui Preaînalt să strălucească peste voi, peste tine – Biserică Emanuel!”

Echipa de conducere

În Biserica Emanuel practicăm principiile biblice ale conducerii bisericii. Noi considerăm că pentru a conduce cineva trebuie să fie chemat, să aibe daruri, cunoştinţe şi abilităţi specifice din punct de vedere spiritual, înzestrări naturale şi recunoaşterea bisericii. De asemenea, considerăm conducerea nu ca pe un privilegiu ci ca pe o slujire, liderii noştri fiind chemaţi să conducă prin a sluji celor mulţi. În fine, un alt lucru care merită a fi menţionat este că, în Biserica Emanuel, se practică darea de socoteală, fiecare persoană cu responsabilităţi de conducere având un cadru în care dă de seamă pentru deciziile lui.

Din punct de vedere organizatoric, pentru o utilizare mai bună a darurilor spirituale, în biserica noastră există doua grupuri decizionale distincte:

Bordul pastoral al bisericii: David Chronic, Mihai Dumitrașcu, Pavel Trifu, Ruben Stoicu, Dorin Dumitraşcu, Ștefănică Maxim, Eugen Iordache, Marian Dumitraşcu, Marcel Maxim (9 persoane, de la stânga la dreapta)

Bordul spiritual BCE

Departamentul administrativ al bisericii: Eugen Iordache, Didi Stoica, Zamfir Domnica, Valeriu Mihai, Marian Maxim, Tănase Marcel(6 persoane, de la stanga la dreapta)

Bordul administrativ BCE

Go to top of page